Beneficii

Psihoterapia psihanalitică este un demers terapeutic cu scopul de a crește capacitatea persoanei de a trăi cât mai mult posibil din spectrul complex al experienței umane. 

Persoanele care vin înspre terapie nu pot fi considerate bolnave, în sensul “bolii mintale”, care este un termen psihiatric, ci sunt persoane care suferă de anumite conflicte interne dureroase, apăsătoare, dezadaptative și care cer ajutorul pentru a se simți mai bine în ei înșiși ceea ce se va reflecta ușor, ușor și în relațiile cu persoanele apropiate din familie sau din social. Astfel, nu este vorba neapărat de o vindecare “medicală”, ci de un mod prin care oamenii să fie mai puțin nefericiți, însemnând deja un pas spre un echilibru intern și o mai bună înțelegere și adaptare la realitate.

“Adâncă este fântâna trecutului…Tocmai aici se întâmplă ca, pe măsură ce se sapă mai adânc, se pătrunde și se pipăie mai profund în lumea subterană a trecului, bazele inițiale ale omenescului, ale istoriei, ale moravurilor sale se vădesc cu totul insondabile și se retrag iarăși, mereu mai departe, dinaintea sondei noastre, în abis, pentru oricât de fantastice durate i-am desfășura cablul”

Thomas Mann, Iosif și frații săi.

Despre mine

Voi încerca să răspund cât mai autentic și cât mai puțin formal, cât să fie auzit și înțeles conținutul despre mine. Întâia motivație personală de a parcurge drumul spre această profesie de psihoterapeut a fost aceea de a mă cunoaște mai bine pe mine însămi, de a inta în contact cu sinele meu pentru autocunoaștere (…)